Premierul Australiei, criticat din nou pentru o remarcă sexistă

Premierul Australiei, criticat din nou pentru o remarcă sexistă
Publicat: 22/12/2014, 11:39

Contactat de postul de televiziune Nine Network, premierul conservator a declarat că cea mai importantă decizie pe care a luat-o în favoarea femeilor anul acesta este anularea taxei pe cărbune.

„Așa cum știm cu toții, femeile sunt îngrijoarte de bugetul gospodăriei, iar anularea acestei taxe permite fiecărei familii să economisească aproximativ 550 de dolari australieni (366 de euro)”, a declarat el.

Aflat în opoziție atunci când a fost introdusă taxa pe cărbune, în 2012, Tony Abbott a subliniat deja că această anulare le va permite femeilor să scadă facturile la electricitate, umflate, în opinia sa, de activitatea lor de a călca rufe.

Julia Gillard, la acea vreme premier laburist, i-a replicat, într-o tiradă de 15 minute în Parlament, rămasă celebră, denunțând sexismul și misoginismul clasei politice australiene.

Un parlamentar din opoziție, Anthony Albanese, a apreciat luni că Tony Abbott continuă să trăiască în epoca de piatră.

„Problema nu este că Tony Abbott rămâne lipit în trecut, ci că vrea ca toată Australia să trăiască la fel ca el într-o lume în care bărbații dețin locurile de muncă importante iar femeile calcă rufe”, a declarat el.

Declarațiile lui Abbott au provocat reacții dure și pe rețele de socializare, unde femeile se întreabă ironic ce vor face cu banii economisiți, sub hashtagul #mulțumimtony, sau postând fotografii cu mașini de călcat.

Această polemică are loc la o zi după o importantă remaniere ministerială, care i-a permis lui Abbott să dubleze numărul femeilor ministru… de la una la două.

Abbott, cunoscut pentru un limbaj controversat, a catalogat încălzirea globală drept o „prostie”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Reguli ITP 2024. Nu treci sigur de Inspecția Tehnică. Anunț pentru cei cu mașini mai...
Chiftele cu năut. Ingredientele folosite de călugării de la Muntele Athos
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Canada autorizează testarea cipurilor cerebrale de la Neuralink